Dacă nu făceam vioară

iubirea e un loc
unde-avem un genunchi
şi iarna îşi permite să-l ascundă
printre pături şi pilote
de căldură;
o căutăm, alene,
cu-n sloi în loc de picior
ce-alunecă domol
până spre somn.
iubirea stă ascunsă
la căldură.
dacă, de dimineaţă, aş vedea-o-n faţă
trufaşă sau semeaţă,
m-ar năpădi lebedele şi licuricii,
şopârlele şi piticii dintre trestii
când dădeam la peşte şi nu eram deloc simbolic.
prindeam doar soarele intre secunde
şi-i luminam aerele de mare nălucă a vieţii.
am stat pe-o parte peste măruntaiele nopţii,
cu dinţii strânşi, cu mult nisip pe pleoape
şi mi-era frig, iubito, şi era noapte.
iubirea stă în locuri crescute din mers
şi din pas, şi din zvâcnire
şi din oprire.
Te-ntorci, aştepţi să-ţi luminez visele
în care omori soarele.
iarna ascunde gunoaiele
şi noi ne facem că suntem oameni de zăpadă.
îmi pui mâna dreaptă la cap,
ca o sfântă cultivi în mine şi pietre şi stâncă.
devin un ochi, încolţit la etajul opt
şi tu mirosi a primăvară.
(dacă nu făceam vioară)