Capul pe spate îl lovesc de ziduri,
şi se scurg femeile medievale
rupte în sâni de săbii pline.
Când mă trezesc în altă dimineaţă
mă lipesc în mine.
Capul îl ţin,
femeia îl cârpeşte peste mine.
Pun umărul la marile înfăptuiri,
Neruşinat de tinereţe fără teamă,
Cu cornee frumoasă şi uşoară.
Port hainele pe care se vede timpul meu
Şi cu încredere păşesc printre ai mei:
E ziua marilor înfăptuiri
Şi ceea ce putrezeşte
Nici nu-i,
E nevăzut.
