Medieval (by doruldezid & antrenoru)

Capul pe spate îl lovesc de ziduri,
şi se scurg femeile medievale
rupte în sâni de săbii pline.
Când mă trezesc în altă dimineaţă
mă lipesc în mine.
Capul îl ţin,
femeia îl cârpeşte peste mine.
Pun umărul la marile înfăptuiri,
Neruşinat de tinereţe fără teamă,
Cu cornee frumoasă şi uşoară.
Port hainele pe care se vede timpul meu
Şi cu încredere păşesc printre ai mei:
E ziua marilor înfăptuiri
Şi ceea ce putrezeşte
Nici nu-i,
E nevăzut.

SMURD (visul unui preşedinte digestiv)

Sunet murdar urmat de răul dorului
se-arată la mâinile uscate de rapiditatea duşului
situat mai mult în urma rănilor decât a dorului
de sunet moale urmat de roua dimineţii.
Semne, minuni, urme, răni, dimensiuni
sau
Sisteme, melase, umori, resurse şi dolari
sau
scârbă, măruntaie, urină, răcoare, durere.
….
Acum somnul îl mişcă, pe umăr îi răsare un diavol.
De-ar fi ştiut limbi moarte, îl şi putea chema.

Navigator

Am avut câteva zile
când ploua pe sub mine.
Iarba era sus în fânărie
iar iapa, de la tata,
se tăvălea în bulbucii de ploaie tomnatică, pe suhat,
aproape de capul de pod unde, acum ceva timp,
de Rusalii,
am văzut un mânz mort.
Până acum nu am avut curajul să recunosc.
Să mă privesc în ochii lăsaţi,
de la Dumnezeu, mai negrii decât ai mei.
M-am urcat în pod,
în podul bisericii,
să mă-ncălzesc în canoane de mucegai şi caiele
lipite sub piele,
din timpul în care ploaia îmi dădea de mâncare
şi mă iubea, ca a doua mea fire
lăsată acasă, în neştire.
Mă îndrept spre lac.

Dacă nu făceam vioară

iubirea e un loc
unde-avem un genunchi
şi iarna îşi permite să-l ascundă
printre pături şi pilote
de căldură;
o căutăm, alene,
cu-n sloi în loc de picior
ce-alunecă domol
până spre somn.
iubirea stă ascunsă
la căldură.
dacă, de dimineaţă, aş vedea-o-n faţă
trufaşă sau semeaţă,
m-ar năpădi lebedele şi licuricii,
şopârlele şi piticii dintre trestii
când dădeam la peşte şi nu eram deloc simbolic.
prindeam doar soarele intre secunde
şi-i luminam aerele de mare nălucă a vieţii.
am stat pe-o parte peste măruntaiele nopţii,
cu dinţii strânşi, cu mult nisip pe pleoape
şi mi-era frig, iubito, şi era noapte.
iubirea stă în locuri crescute din mers
şi din pas, şi din zvâcnire
şi din oprire.
Te-ntorci, aştepţi să-ţi luminez visele
în care omori soarele.
iarna ascunde gunoaiele
şi noi ne facem că suntem oameni de zăpadă.
îmi pui mâna dreaptă la cap,
ca o sfântă cultivi în mine şi pietre şi stâncă.
devin un ochi, încolţit la etajul opt
şi tu mirosi a primăvară.
(dacă nu făceam vioară)

Calea Domnului

Calea Domnului
e lungă şi bombată
o vedeam dimineaţa
când aprindeam lumânările;
acum o văd
pe partea dreaptă a patului
şi soarele-i aprinde nările
[părerea mea]

În Cuba geamurile-s verzi (by doruldezid & antrenoru)

Rable, drumuri, o forfotă de vise
Volanul agăţat între mână şi gând
În dreapta stau singure parbrize
Şi ploaia spală-ntins noroiul pe carâmb.
Oprim în staţii “Peco” să ne vărsăm ficaţi
Cu aerul prelins din tobele toride
Cafeaua ca un glonte îmi vine dintre sâni,
Sughit şi te privesc electric printre mâini.

MARŢI (cu-o zi-nainte) [by doruldezid & antrenoru]

Pisica-şi scoate ghearele sub păr,
prin mâinile întinse spre picioare,
ocupate, privirile se-ndeasă
spre firele de păr lăsate-n sân
în buzunare.

Bate vântu-n ele
şi sorb şi se-ntretaie
Pisica mea tăcută
şi ochiul lor cald ca o odaie.
Bate vântul şi cândva va sta
Când mâna mea neridicată şi grea,
ca trupul lor când or să nască,
Peste privirea lor căzută va sta
Şi iarba o să crească.

Casa soarelui

Casa soarelui e atinsa de om
întro secundă
o ţine strâns, încuiată
sub ultraviolete;
casa soarelui are uşă lichidă
plină de chei şi broaşte
atât de comune
că te spargi în ele.
casa soarelui are ferestre de nisip
încins
iar uşile fac scoici şi cochilii
de cât aşteaptă
întoarcerea stăpânului
prin ele.

Meniu oltenesc

Cocoş umplut pe varză
am mâncat aseară şi
m-am umplut de tot ce era strâns
în pipota lui:
pietre,mâl, iarbă
şi dorul de a nu fi zburat
niciodată,
decât peste gard
sau în vârful lui;

cum te prinzi

Cum de dimineata, neavand ceva mai bun de facut, nea Sandu se cobori din pat cu gandul de a merge la piata, tanti Maria se pregati de biserica.
E frig afara si castanele iti cad in cap sau pe parbriz,in parcare.
Nea Sandu se misca destul de bine, a fost operat anul trecut pe la stomac; mai are si diabetul, nici ochii nu il mai ajuta. Apasa butonul de la lift si asteapta, cuminte, sa se opreasca. Acum cativa ani mergea toamna la tara, in Vrancea, si statea cam o luna, cat dura cu porumbul, via si mai ales prunele. Erau si merii. Lui nu-i prea place sa mearga la biserica, va sta destul pe-acolo. Ajunge si liftul, se urca destul de repede si asteapta cuminte sa ajunga la parter.
La piata a fost si ieri, paine a luat de aseara, dar i-a recomandat doctorul sa faca miscare zi de zi. De dimineata. Si asta face. Nu a inteles el ce e cu bolile astea, pentru ca, de cand se stie, a mers, n-a pregetat niciodata sa faca ceva. Si acum tot trebuie sa se miste. Daca in viata lui si-ar fi dorit sa stea, poate ar fi murit demult. Asa ii spune si tanti Maria (nici ea nu sta prea mult, s-au nimerit la chestia asta). Cand a cunoscut-o prima oara nici nu erau blocurile aici, nici pe dreapta si nici pe stanga. Venea pe aici la sfarsit de saptamana la iarba verde. Drumul Pitestiului era larg, murdar, cu urme de carute. Se uitau la masini si Mariei ii placea chiar si toamna, cand frigul strangea putin mai tare si frunzele se zbateau sa coboare peste tot, la fel.
Ii plac castanii si dimineata chiar mai culege cate o castana, cand e frig si trotuarul este liber de oameni.
Merge atent, spre piata.

Către domino (joc dublu de dame)

în piaţă, cu abajururi de lubeniţe şi frigărui de buzunare, îţi place să treci, pe înserat, când brişca adoarme printre arome de lut afundat…
de nisip împroşcat pe coaste, te strigai, te alăptai prin singurul dinte pe care lumea ţi-l scormone cu grijă, ca-n serai.
îţi place să înnoţi, să sari, să dai, să ai mai puţin decât aveai, tot în apă şi pe mal
o şalupă însângerată.
o barcă suntem noi, iar noi sub barcă.

Călătorie în estul sălbatic

În casa de la drum, cu ţiglă spartă
de războaie cereşti
stau printre borcane şi castraveţi;
Vinul mă-ncrede-n vine şi în timp
şi pot să vărs ce-i bun în ce e tâmp.
Şi invers.
Când mă întind în pat îmi imaginez că toate navele spaţiale
îşi fac deschidere spre stele
şi numele meu stă printre ele, în cozi de comete
prevestitoare de ninsori în vară.
E cald şi ţigla dă pe-afară.
Mă schimb în drum.

Noutăţi din ţări străine

Acum vreo doua zile, cu burta plină şi cu lehamitea din ZiuaDomnului – unit pentru că nu am mai trecut prin biserică – în trecere spre Săptămâna următoare, am luat-o la mers. Cred că ar fi de preferată “creştinarea” săptămânilor noastre cele de toare zilele în “a orbului, a slăbănogului”, a diabetului zaharat.
Am luat-o pe şosea, in dreapta deal, în vale câmpie, printre hotare, la plimbare…
Ca să ajung la noutăţi.
Am ajuns in străinătate.Întrun loc în care oamenii locului se locuiau de alte “locuri”, de alte spaţii, ca la un muzeu. Un muzeu în aer liber.
Nu vă spui ţara, ca să nu o populaţi şi voi.
Se găseşte singură, cu fonduri europene şi cu apucături burgheze, cu spaţii de cazare şi vişini cotonogiţi de garduri.
Nu e în România. Nu în România evaluată la prezentul absolut. E în alt ochi străin de cadru, de posturi, de risc.
Şi nici măcar nu-i Maramureş. Sau ce se mai vizitează bine din afară?
Revin după sponsorizări.
Alăturat, imagini.

SS

Se cheamă, după unul dintre ei, că se restrânge potenţialitatea viitorului; după celălalt, se continuă căutarea, în uitare. Lumea va fi în continuare, altfel, mereu legată de ea însăşi, dar îmbogăţită de amândoi, prin ochelarii lor de oameni îmbătrâniţi cu timpul. Păstrau un timp în ei înşişi mai viu decât ni l-am fi imaginat singuri, întrun fluviu constant şi clar, iubitor de libertatea de a fi.
Rămân cărţile, interviurile, figurile lor de bătrânei simpatici, unul mai chiţibuşar decât celălalt.
Să ne bucurăm fiecare de ei cât mai putem: Saramago, Sabato, la fel.

indecisa (by Luiku)

tu stai pe aproape pe dinumbra,
de dupa panza de paianjen
sorbind prin pai parerile de rau.

nu as putea sa te separ
prin sita timpului grabit
si nici sa te pastrez in vreme,
cum nici sa ma intind nu pot
pe pat de Procust adormit.

din zatul nemiscarii noastre
rodul se vrea a fi bogat.
mai stai o clipa indecisa
apoi eu voi fi condamnat.