Reţetă

 

De dimineaţă, paşii mei
m-au purtat spre tine
în lumina lăsată
peste cafea şi peste minte.

Am văzut urmele ce vor să fie
neîntrerupte
în zăpada timpurie;

Îţi place să cânţi în mine
de dimineaţă şi până spre staţia de autobuz,
când noaptea se transormă în sânge şi amestecă oamenii,
la fiecare semafor, în mâini şi urme de cuvinte;
Iar tu te scuturi de ploaie şi vânt,
Iar eu mănânc din clipele ce ne rămân
în minte şi în urmele de cafea
purtate spre mine
de paşii tăi, dis-de-dimineaţă.

la Pauză

Dacă sufletele ar sta priponite
sub gardurile vieţii
toată ziua,
Visele de dimineaţă
chiar ar avea o şansă
să existe.
Mi-am amintit de o călăuză a zilelor trecute,
prinsă uşor sub umbrele norilor;
Mi-a pus în mână un semn,
un mic ulcior cu urme de râs şi curgere de vară
… o las pe astă seară.

Imbracă-te de vară! (final de dialog)

Iubito, eu nu văd

în umărul tău

decât urmele valurilor

de astă vară,

când nu te cunoşteai

decât pe-afară.

Refren:

Ruptura dintre ceafă şi pântec

nu se vindecă decât prin descântec.

ŞeziLUNG (de vară) [by Domino si Doruldezid]

[Şezi scurt în picioare
şi lung în mine.
Şezi mult aproape
şi puţin departe.]

Umple-mă de flori şi violete
Cu cearcăne de moară de vânt,
surmenată sub cuvânt.

Când te-am oprit alaltăieri
pe trotuarul construit prin alte veri,
curgea, la soare, o deziluzie,
o amăreală din tine,
mai mult ca printro perfuzie.
EU sunt malul Tău.

[Corbul Gol]

De la şosea se lasă seara

un drum cu sare

pe care pescăruşii

îl dezgolesc

până la mare.

Am văzut pe ţărm,

în depărtare,

nişte păsări coborâte din cer:

aveau trunchi de om

şi ochi reci, lăsaţi la uscat,

pe scoicile mâncate

la masa de prânz.

 

 

Doar tu (radio edit)

Doar tu
stai lungă pe şezlong
când muncitorii cântă-n gând
ceva ce tu nu-ţi poţi imagina nicioadată.

Doar tu
decretezi zilele libere în funcţie
de vânturile lăsate la intersecţie.

Doar tu
şi scaunul tău
prins întro doară
de oricine,
te gândeşti la vară.

Doar tu
priveşti adânc mulţimile direct prin mine.

Doar tu
mă aduci mai aproape de biserică, de primărie, de prima nebunie.

Doar tu
nu cumperi bilet la primul marfar din luna septembrie.

Doar tu
Îţi imaginezi că nu sunt bilete decât la prima clasă
în viaţă.

Doar tu
reinventezi deschiderea geamului
din exterior
până la ultima răsuflare a ploii.

Doar tu
munceşti la ora asta
ca sa transformi culorile în kilograme de nămol.

şi noaptea merge mai departe.

Doar tu
stai pe şezlong
acum.
Aprinde-mi farul de noapte.

M-am ridicat sa văd prin geam

M-am ridicat sa văd prin geamul plan al ochelarilor de zi
Pe care mi i-ai luat cu grijă şi mi ţii
Pe noptieră-nchişi în fiecare …. dimineaţă.

Mâinile mele se-ntind prin lentile cu gândul prins la toate culorile pe care le vedeam când eram mic, acum că m-ai ţinut de mână. mi-am permis să-ţi zic: pot fi cea mai proastă alegere a pierderii timpului. Depinde de tine. Ochelarii îi port în fiecare zi în care soarele apare mai târziu decât şi-ar fi dorit lumea. Aşa scrie pe garanţia lor, cu litere minuscule, pierdute între detalii ridicole pe care nu le citeşte nimeni. Nici măcar cei cu ochii buni de gură.

De gâtul tău îmi atârn ochelarii de soare
Şi la volan stau mai înţepenit decât pe şezlong
În valurile calde pe care asfaltul e în stare
Să mă facă să le absorb.

Acum mp3.

Am un cantec in minte: o trompeta, o redingota, trei patrimi lasate in bemol.
Eram minor:
pajistea era uscata, lipsita de urme, de umbre, de vaiet, de luntre, de orice animal.
stateam pe ea, in lumina soarelui de la inceputuri, ala care bate in fata,… si bate…
daca ma uit in dreapta, vad chiar acum sunetele cele mai lungi ale vietii, care ma strabat, din ce in ce mai lungi;
intorc din cap, la stanga:
ma asez in triolet, si-ti spun, mai desuet, ca la dreapta se intinde o pajiste de cel putin o patrime; din mine, acoperit de jos si pana in crestet, cresc falange si cavitati rememorate sonor, si in major;
daca, la pauza, ma asculti mai bine, iti voi da si casti: le am cu mine de la sponsor; mi-le pune la dispozitie cand vrea, si pot sa le dau drumul cand cant cel mai prost. Adanc, in mine; ma izbesc de anacruza si, deodata, vad numai gramatica.
Acum, ma culc.

de la Fish Fish (tot a doua zi) + scurtăciuni

În grădina botanică
se intră pe o uşă ascunsă,
mai sus de la Fish-Fish,
cum vii dinspre Albena.
E nevăzută în timpul zilei
şi doar privighetorile au puterea,
la miezul nopţii,
să o deschidă.
O lumină puternică se arată
de-alungul mării,
până în cele mai îndepărtate
porţi ale nopţii.

Ziua Unu.Momentul Unu.[fragment]

După-amiezile, finlandezele îşi întind
braţele sub soare,
ca după bătălia cea mai grea
şi cea mai dureros pierdută.
Aici, la Balcic, nici măcar nu mai ştiu
cum e frigul
şi luptele cu ruşii nu se văd,
din cauza câmpurilor de eoliene
ce se întind molcome,
la orizont.

Pe la prânz, a doua zi

Curajul pescăruşilor de a sta
toată ziua în aşteptare,
deasupra plaselor de peşte,
în soarele cel mai dogoritor
de pe faţa pământului,
l-am întâlnit şi-n a doua zi
de la descălecare.
De pe tronul ei de piatră
Regina respiră din aerul adus
înspre sine
de primele clipe de vară autentică.

A treia zi

Dacă vrei să ai o amintire
a locului, a apei şi a norocului
de a te bucura de timp,
poţi coborî în piscină şi lua
una dintre milioanele de urme
încrustate în strălucirile soarelui de vară.
Umbra ta se strecoară,
de la umbrelă, până la faleză,
ca o returnelă.
Când cobori dinspre palat, pe trepte,
în aer se aud privighetorile
surâsului de anul trecut,
când culegeai levănţică,
în câmp,
şi eram mut.

la masă umbrele se trec

Surâsul străzii îmi imprimă
luminile din seara plină
cu mese lungi şi zumzet fad
din halbe mari şi oameni larg
deschişi în guri de aer sur
şi cu femei lăsate-n împrejur,
când nori mai graşi
decât un plic
lasă în inimi
un nimic.

Întro bancă pe bancă (by Antrenoru)

Sufletul meu ca o cutie
Pe care o mână nevăzută
Bate mingea
Încă un anotimp cu femei,
Hainele mele de mulţi ani
Au un miros pe care nu-l cunosc;
Să nu îţi fie ruşine
Să scrii,
Vineri vom ieşi, Vom umple mese
Peste care curg leşinate
Mingii diverse.

Plasa din spatele gardului de sârmă ghimpată (sau povestea unui campion dintre oceane)

De când eram mic, în paginile lucioase şi lungi ale Neckermann’ului atins de mustăţile socialismului, culegeam cele mai frumoase culori pe care le-aş fi putut arunca întrun ring de box, peste viaţa mea.
Plăcerile emise în bani străini şi vise romanţioase despre viaţa altora, mă făceau zmeu printre aleile îndepărtate din grădină. Sau printre colegii de joaca, duşmani şi prieteni.
Aburul Celuilalt, neînţeles din capul locului şi exprimat mereu cu gândul dus, m-a făcut să-l adulmec, să mă visez distrugându-i inumanitatea depărtării şi să mă arunc la gâtul clipelor prin care oricare dintre visele mele îl puteau domina şi avea.

Dacă aş fi poet, aş putea spune că părinţii mei i-au avut pe Nadia şi pe Ilie (dar maneaua nu îmi stă în fire).
Eu îi am pe mulţi (mai ales de la globalizarea sportului încoace).

Mai nou, printre ei, şi pe Bute. A fost printre puţinii care au reuşit să fie campioni împotriva timpului, mai ales întrun sport în care brutele se dau nobili pe banii celor care şi-ar fi dorit un moment din gloria primilor. Asta cred că face ceva din acest sport nobil (dacă nu cumva ne limităm la istoricitate ca flagrant al nobletii), mai ales că tabăra brutelor poate fii oriunde şi cavalerii singulari.
…………
Acum Bute a trecut din nou oceanul. Aşa îl văd, numai că sensul trecerii e ambiguu. Cu bagajul făcut în grabă şi cu nodul în gât că acolo, unde caut o viaţă nouă, o să-i fac faţă.
Sau o să-mi văd o altfel de viaţă.